Reacții de răspuns ale copiilor la separare/divorț

Imagine preluată de pe https://parentology.com/      

       Divorțul sau separarea părinților, prin reconfigurarea relațiilor dintre părinți este un factor de distres ce implică schimbări majore de ordin emoțional și material, care au efect pe termen mediu și lung asupra vieții și dezvoltării ulterioare a copiilor și prin urmare evaluarea psihologică nu are loc într-o perioadă de funcționare normală. Răspunsul copilului la un divorț, context care amenință integritatea sa fizică și psihică, este strâns legat de gen, vârstă, resursele pe care le poate accesa din interior (abilități cognitive și emoționale, temperament) dar și de factorii protectori existenți în mediu (prezența unor părinți atenți la nevoile copilului, context socio-economic favorabil, acces la servicii medicale, nivelurile înalte de ostilitate interpersonală înainte și după separare, etc.).

Când părinții se separă sau divorțează, copiii au 4 îngrijorări majore:

1.     Cine spune adevărul/ Ce este adevărat și ce este fals?

Această îngrijorare îi conduce pe copii în a fi nesiguri cu privire la propria persoană, la alegerile făcute, în a fi hipervigilenţi și în a evita cererea de confort emoțional și de ajutor de la adulți, așa cum ar proceda în mod obișnuit alți copii.

2.     Cum pot păstra siguranța mea și a părinților mei?

Copiii se simt vinovați pentru divorțul părinților, că trebuie să aibă grijă de aceștia și dezvoltă comportamente de supraadaptare cu rol compensator. Copiii de asemenea se tem în legătură cu siguranța lor și se îngrijorează că vor fi abandonați, ignorați sau chiar că li se va întâmpla ceva rău, vor fi nimiciți în ,,războiul părinților”.

3.     Cine este vinovat/responsabil pentru situația conflictuală?

Copiii se simt responsabili legat de situația conflictuală și de asemenea neputincioși în a îi împiedica pe părinți, experimentând sentimente variate în raport cu aceștia, simțind atât putere, cât și copleșire, inadecvate.

4.     Sunt ca părintele bun sau ca părintele rău?

În lupta lor pentru exercitarea autorității părintești, părinții tind să se denigreze unul pe altul, cauzând copiilor experiența confuziei și conflicte puternice legate de loialitate și identitate, percepții negative legat de părintele pe care copilul îl investește ca fiind „rău”. 

Reacții de răspuns ale copiilor la separare/divorț în funcție de etapele de dezvoltare 

Vârsta	Nevoi specifice	Reacții la separare	Recomandări
Primul an de viață-  și vârsta antepreșcolară	Formarea atașamentelor multiple; Dezvoltarea încrederii de bază;	Anxietate și frici Tulburări alimentare și de somn; Întârzieri ale controlului sfincterian; Pierderea unor achiziții de dezvoltare; Reactivitate emoțională; Dihotomizarea părinte ,,bun”/,,rău”.	Rutine și predictibilitatea pentru a reduce sentimentul pierderii și al abandonului; Contact frecvent cu ambii părinți și comunicare; Dezvoltarea sentimentului de sine; Stabilitate și continuitate în îngrijire;
vârsta preșcolară	Dezvoltarea concepției de sine; Înțelegerea emoțiilor; Încurajarea independenței, inițiativei, autocontrolului; Identitatea de gen;	Sentimentul că e responsabil de separare/divorț; Spun ceea ce vor părinții să audă; Frica de abandon; Frică și anxietate când nu este cu îngrijitorul obișnuit; Perturbat de tranziția de la un părinte la altul; Comportament regresiv;	Consistență și predictibilitate Timp structurat cu copiii de aceeași vârstă, fără părinți; Comunicarea și adaptarea în orarul de somn; Încurajare petrecere timp cu ambii părinți;
Vârsta școlară mică	Dezvoltarea relațiilor cu egalii; Abilități personale și sociale ce construiesc stima de sine; Empatie și simțul binelui și răului; Înțelegerea conceptelor de somn și rutină;	Comportamente de tip externalizare (agresivitate, delincvență) sau internalizare (retragere, depresie, anxietate); Stagnare/regresie în planul achizițiilor; Nesiguranță; Autonomie redusă; Conflictul de loialitate Dorul intens și îngrijorarea în legătură cu părintele absent;	Comunicare și contact frecvent cu ambii părinți Minimalizarea tranzițiilor și oferirea de clarificări; Zile de week-end și nopți în week-end; Copilul să sune părinții în intimitate; Sprijinirea activităților sociale ale copilului și relațiile sociale în afara familiei; Timp de calitate cu fiecare părinte în unele zile din fiecare săptămână.
Preadolescență	Capacitatea de stabili relații interpersonale complexe; Dezvoltarea abilităților și înțelegerea diferitelor valori parentale și reguli; Maturizare emoțională, cognitivă, socială	Fantezii/fricii cu privire la celălalt părinte; Părintele bun versus părintele rău; Forțarea regulilor; Furie/conflicte și retragere socială; Somatizări; Tensiune interioară și distres emoțional	Respectarea preferințelor copilului și sprijinirea activităților sociale ale copilului și relațiile sociale în afara familiei; Comunicare și contact frecvent cu ambii părinți;
Adolescență	Creșterea independenței de familie; Dezvoltarea unei identități de sine separate; Abilitățile de luare a deciziilor se dezvoltă dar sunt inconsistente; Îi vede pe ceilalți în termeni de complex, abstract, caracteristici stabile; Înțelegerea cauzelor reacțiilor emoționale ale celorlalți; Separarea graduală de părinți; Dezvoltarea identității individuale; Auto-reglare în relație cu presiunea ce vine de la egali, școală, societate; Înțelegerea sentimentelor și sexualității în relații.	Conflicte de loialitate Ambivalență față de controlul parental Frica de a avea în grijă părintele (părinții) Confuzie și frică față de relațiile de dragoste; Dezamăgire; Furie, Tristețe depresie; Scăderea performaților școlare/dificultăți școlare.	Sprijinirea creșterii independenței în timp ce se menține structura de bază și contactul strâns cu ambii părinți; Încurajarea activităților și relațiilor în afara familiei chiar când ele interferă cu planul părinților Începerea negocierii timpului direct cu copilul; Să se considere o casă de bază, pentru a se acomoda la importanța crescândă pe care copilul o dă propriilor sale activități;  A fi flexibil în timp ce menține un control corespunzător vârstei; Consultarea și informarea copilului în legătură cu planurile, dar menținerea relației adult/copil; Continuarea comunicării dintre părinți, în special în legătură cu condusul, întâlnirile și ieșirile noaptea din ambele case.

(adaptat Joanna Bunker Rohrbaugh (2008) & Ackerman, M. (2006))

         Conflictul dintre părinți este normal, dar dacă expunerea este frecventă, intensă și prost rezolvată, aceasta poate avea un impact dăunător asupra copiilor, ceea ce duce la probleme de sănătate mintală pe termen lung și probleme emoționale, sociale, comportamentale și academice pe măsură ce cresc. 

Bibliografie selectivă: 
Akerman, M. (2006). Clinician`s Guide to Child Custody Evaluations. 
  Avram, M. și colab.(2018). Autoritatea părintească, Între măreție și decădere. 
Joanna Bunker Rohrbaugh (2008) A Comprehensive Guide to Child Custody Evaluations: Mental Health and Legal Perspectives, Springer 
  Luca, C. (2014). Expertiza psihologică a copilului abuzat/neglijat. 
 Pivniceru, M. M., Luca C. (2016). Interesul superior al copilului, Ed. Hamangiu, București 
 Warshak, Dr. R.A. (2017). Divorțul toxic, Educația copiilor când părinții se despart. 
 Stanley S. Clawar and Brynne V. Rivlin Dealing With Programmed and Brainwashed Children, Section of Family Law – American Bar Association, Chicago, Illionois, 1991, 197 pag.